Skip to content

Romania se scalda in haos politic

July 4, 2012

In popor se spune ca 13 este o cifra fatidica, care aduce numai ghinioane. Dupa ce va trece anul acesta, probabil romanii vor inlocui cifra 13 cu cifra 12: 2012. ma asteptam ca anul 2013 sa aduca ghinioane cu el, insa s-a intamplat un an mai devreme.

2012 nu este nici pe departe un an de sperante. Speranta de mai bine a romanilor s-a spulberat inca de la inceputul anului, cand manifestarile din Piata Universitatii din Bucuresti, extinse apoi in toata tara, au condus la caderea Guvernului Boc. A urmat apoi un guvern, cel al lui Mihai Razvan Ungureanu, care nu a rezistat mai mult de 78 de zile, si probabil va ramane in istorie mult timp de acum inainte ca fiind cel mai scurt guvern care a fost vreodata la putere. A urmat Guvernul Ponta, care se pare ca inca rezista, desi a fost acuzat de plagiat la lucrarea de doctorat. Ponta este, in momentul de fata, si cel mai tanar premier pe care l-a avut Romania. USL si-a atins scopul, si a prins aripi in a prelua controlul asupra intregii conduceri a tarii, in momentul in care au castigat majoritatea fotoliilor de primar din tara. Intr-o clipita,  Guvernul Ponta a scapat de “ghimpii” din PDL care il deranjau de la unanimitatea puterii in Guvern si Parlament. Astfel, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase a fost revocata marti seara din functie, inlocuita de Valeriu Zgonea, iar Vasile Blaga a fost inlocuit din fruntea Senatului cu Crin Antonescu. Tot marti, a fost revocat din functie si Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu.

Si totusi, acesta nu a fost singurul scop al USL.  Scopul lor principal a fost si este in continuare cel al suspendarii presedintelui din functie. Astfel, astazi au formulat o cerere de suspendare a lui Traian Basescu din functia de Presedinte al Romaniei, document ce contine 17 pagini in care noua guvernare a expus motivele pentru care presedintele TREBUIE suspendat din functie. Si cum orice minune tine trei zile, si Traian Basescu mai are de stat tot atatea la Cotroceni, asta pentru ca, pana vineri suspendarea presedintelui va fi votata si locul lui Basescu va fi luat de catre Crin Antonescu. Acesta a si fost, de altfel, dorinta presedintelui PNL: sa devina presedintele tarii.

Ca o recapitulare: Au trecut sase luni din 2012 si am avut nu mai putin de trei guverne. Au mai ramas sase luni din an, vom avea un presedinte interimar pana la alegerile din toamna, adica va fi al doilea pe anul acesta si … Oare? Isi va pastra fotoliul mult ravnit si dupa alegeri sau poporul va alege un alt candidat la aceasta functie?

USL si-a respectat pana acum o singura promisiune facuta in iarna poporului roman: aceea ca va scapa tara de PDL. Majorarile de salarii mai au de asteptat, cat despre invatamant ce sa mai spun? Pana si profesorii se contrazic in ceea ce priveste rezultatul corect al subiectelor de la testele nationale si de la BAC. Dar ce mai conteaza? Haosul ne reprezinta ca popor, ca natiune, ca identitate. HAOS = ROMANIA!!!

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: