Adrian Paunescu – o stea nemuritoare
A mai murit o stea
S-a dus in nemurire,
A luat o data cu ea,
O nesfarsita povestire.
Un om, un jurnalist, un mare poet,
S-a stins rapid, totusi incet,
A suferit pentru familie discret,
S-a ridicat in cer c-un mare regret.
Poezia lui traieste inca
Chiar daca viata lui a fost prea scurta
A reusit sa lase in urma a sa munca
Si un Cenaclu din perioada comunista.
Adrian Paunescu s-a stins din viata la 67 de ani. A lasat in urma multe lacrimi si lucruri neterminate, insa de acolo, de Sus, va veghea asupra celor care au crezut in el, care au fost alaturi de el si in clipele de fericire, dar mai ales in momentele de frustrare si ananghie. Eu as spune ca nu a murit, ci a devenit nemuritor. Nemuritor in sufletele celor care ii cunosc si apreciaza munca sa de poet al romanului asuprit de comunism si de care au profitat de naivitatea lui post-decembrista. A fost, este si va fi un mare poet de care sunt mandra ca mi-a fost contemporan. Un poet neinteles de multi, iubit de foarte multi romani, in schimb, un politician care a militat pentru adevar si dreptate. Un initiator care a reusit sa puna bazele unui proiect nesustinut politic: Cenaclul Flacara. Un adevarat MAESTRU de la care au avut multe de invatat cei care l-au cunoscut indeaproape.
Sa iti fie tarana usoara!, Maestre, si, de acolo din Cer, atunci cand privesti catre cei care am ramas pe pamant, sa nu uiti sa zambesti, caci lacrimile au fost toate stoarse din ochii celor care te-au iubit cu adevarat.
Odihneste-te in pace!
